Categories
Aprecieri Noutăți

AM PRIMIT CADOU DE VALENTINE’S DAY

Ieri, 13 februarie (zi de ghinion – s-ar spune), am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din tinerețea mea de până acum. Este cert că datorită celei care mi-a făcut cadoul, acesta este unul special.
 
În cartea “Poartă felinelor”, apărută la editura Neuma în 2020, prefațată de Horia Gârbea, autoarea acesteia, Vilia Banța, mi-a pus un plic, o adevărată misivă cu sigiliu de Carte.
 
În urma citirii poeziilor și ascultării muzicii mele, distinsta doamnă Vilia, plină de bine și frumos, ancorată în realitate, chip ce dovedește existența Lui Dumnezeu, mi-a scris de mâna pe o coală (față/verso), un “eseu” despre mine…
 
Nu pot să nu fiu bucuros, atâta timp cât vine din partea unei autoare de referință în literatură, dar în primul rând, din partea unei personalități pe care cuvintele mele sărace nu o pot descrie, însă pot să marturiesc: mă simt protejat, bucuros, încrezător și iubit în preajma doamnei Vilia Banța. Nu ne putem dori mai mult de la oameni. Aceste este idealul.
 
“Claudiu Dumitrache, o promisiune certă”, așa este intitulată scrisoarea pe care o voi păstra cu grijă în dosarele mele, lângă diplome!
Împărtășesc aici câteva frânturi din această scrisoare care mă onoareaza…
 
<< De ce “Boemai unui mort”? Sigur e un titlu șocant, incitant, mai ales când afli că autorul abia ieșise din adolescență la momentul publicării cărții. I-am citit gândurile autorului, așezate în versuri cum s-a priceput mai bine și cum a simțit că ar fi bine, de mai multe ori. Și vocea sa, literar vorbind, atinge tonalități profunde. Evident, foarte tânărul Claudiu Dumitrache este la vârstă marilor întrebări existențiale, volumul său este rezultatul sensibilității native și al experinței de până atunci.
(…)
Oricum, tematica poeziilor sale nu-mi pare să fie deloc moartea ori renunțarea, dimpotrivă, în acest context mort-viu, Claudiu rămâne un învingător prin iubire, speranța, entuziasm, dar mai ales, prin luciditate.
(…)
Și când poți să îmbini poezia cu muzică, e mai mult decât meritoriu, e minunat! Aici cred că este viitorul acestui tânăr, dedicate culturii, artei. Evident, ca să scrii trebuie să ai ceva de spus. Și el are. În vremea tinereții, Claudiu Dumirache se “risipește” în multe. Este un poem muzical cu aripile desfăcute larg înspre înalt. Mă bucur că există. Un lucru e clar: cât mai avem tineri ca el, nimic nu e pierdut pentru națiunea română.>>
 
Vilia Banța

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *